Ianuarie 2012


În portugheză înseamnă: destin, soartă, astfel Fado este un gen muzical care îşi are originile în anii 1820 în Portugalia, dar probabil cu origini şi mai îndepărtate!
Eruditul şi istoricul acestui gen muzical, Rui Vieira Nery, declara: ‘‘unica informaţie reală asupra istoriei fado, a fost transmiterea orală si astfel, aceasta îşi are originea în anii 1820 şi 1830. Dar, acea informaţie a fost frecvent modificată în urma procesului de transmitere de la generaţie la generaţie şi a ajuns în forma sa de azi!’’
În popor, fado este o formă de muzică caracterizată de versuri şi melodii triste, în permaneţă se cântă despre mare sau despre viaţa celor săraci. Totuşi, în realitate, muzica aceasta este o formă de melodie simplă care poate fi despre orice, dar care trebuie să urmeze o anumită structură. Muzica este legată în mod uzual cu portughezul cuvânt saudade care simbolizează sentimentul pierderii (o pierdere permanentă, ireparabilă şi bineînţeles dauna permanentă pe care această pierdere o face în viaţă).
Printre cei mai cunoscuţi artişti ai genului se numără: Amália Rodrigues, Carlos do Carmo, Mariza, Mafalda Arnauth şi Cristina Branco.
La data de 27 noiembrie 2011, genul musical Fado a fost înscris în Lista Intangibilă a Moştenirii Culturale de către UNESCO!
Etimologie – cuvântul Fado vine din cuvântul latin fatum, din care şi cuvântul fate adică soartă din engleză îşi trage originea. Cuvântul est legat de genul musical cu acelaşi nume, şi deşi ambele semnificaţii sunt aproximativ la fel în aceste limbi, vorbitorii de portugheză rar utilizează cuvântul fado atunci când se referă la destin sau soartă.
Istorie – Fado a apărut doar dupa anul 1830 în Lisabona. A fost introdusă în districtele portuare cum ar fi: Alfama, Mouraria şi Bairro Alto. Sunt multe teorii despre originea acestei muzici. Unele îşi au originea sau influenţa în „cantigas de amigo” (cântece de prieteni) din Evul Mediu, sau cântece maure, sau chiar din ritmurile afro-braziliene. Încă de atunci a fost un contact între Portugalia li coloniile sale, în particular cu Brazilia (între anii 1804 şi 1822, curtea regală portugheză îşi avea sediul în Rio de Janeiro încă de când regale a fugit din Portugalia datorită invaziei lui Napoleon) şi nu este chiar straniu faptul că muzica aceasta are unele rădăcini din dansurile sclavilor afro-brazilieni şi din cântecele spaniole şi portugheze, cum ar fi: Fandango, Semba, Lundu şi Modinha; şi pe de altă parte aceste genuri de bază sunt de altfel şi rădăcinile muzicii Samba.
Ca o consecinţă, fado a fost iniţial un gen muzical foarte ritmat şi dansabil. Interpreţii de fado de la mijlocul secolului 19, erau în principal din clasele urbane muncitoreşti sau din rândul marinarilor, care nu numai că interpretau piese, ci şi dansau această muzică.
În timpul celei de a doua jumătăţi a secolului 19, ritmurile africane devin mai puţin importante, iar interpreţii devin mai mult cântăreţi. Fado era în mod general cântat de către o singură persoană care era numită fadista, şi acompaniată de către muzicieni ce cântau la chitară portugheză şi la chitară clasică.
Cea mai cunoscută fadista a secolului 19, a fost Maria Severa. Mai recent, Amália Rodrigues, cunoscută ca „Rainha do Fado” („Regina muzicii fado”) a fost artista care a influenţat cel mai mult popularizarea şi chiar a popularizat această muzică în intreaga lume.
Interpretările muzicale ale genului de azi conţin ca acompaniament un cvartet de strune (cvartet de corzi) sau chiar de către o orchestră întreagă.
Stilurile muzicii fado – există două stiluri a muzicii fado, în principal numite după oraşele Lisabona şi Coimbra. Stilul din Lisabona este mai popular, în timp ce stilul Coimbra este stilul mai classic. Fado-ul modern este popular în Portugalia şi a adus în prim-planul muzicii internaţionale, mulţi muzicieni cunoscuţi. Conform tradiţiei, pentru a aplauda fado în Lisabona baţi din palme, în timp ce în Coimbra cineva tuşeşte ca şi cum şi-ar drege vocea.

Anunțuri

Morna – este un dans şi un gen muzical autentic si originar din Capul Verde. Versurile acestui gen muzical sunt cântate în limba creolă a Capului Verde, iar instrumentaţia include des următoarele instrumente: cavaquinho (un instrument cu corzi, sub forma unei chitare de mici dimensiuni), clarinet, acordion, vioară, pian şi chitară.
Acest gen este mereu comparat cu muzica blues deşi cercetarea în domeniu a fost neînsemnată pentru a putea face o paralelă exactă, o asemănare sau o înrudire exactă a celor două genuri.
Morna, este considerat genul tradiţional şi naţional din Capul Verde, aşa cum muzica fado este tradiţională Portugaliei, tango în Argentina, rumba în Cuba, muzica folclorică în România şi aşa mai departe. Cea mai cunoscută artistă a genului a fost Cesaria Evora; morna ca şi alte genuri ale Capului Verde se cântă şi în comunităţile de dinafara ţării, cum ar fi: New England – USA, Portugalia, Olanda, Franţa, Africa de Vest şi în unele părţi ale Americii Latine.
Acest gen este caracterizat printr-un tempo lent, 2 cadenţe pe bară (câteodată 4 cadenţe) şi în forma sa cea mai tradiţională are o structură armonioasă bazată pe ciclul de 5 (din teoria muzicală), în timp ce structura versurilor este organizată prin strofe muzicale alternate de un refren. Morna este de cele mai multe ori monotonică, adică compusă dintr-o singură tonalitate. Compoziţiile care folosesc mai multe tonalităţi sunt rare şi în general ele sunt cazuri de trecere de la o tonalitate minoră la o tonalitate majoră şi vice-versa.

Coladeira – este tot un gen tradiţional din Capul Verde. Se diferenţiază de morna, prin faptul că acest gen are un tempou variabil, de la allegro la andante, nu acel tempo lent al genului morna; însă celelalte caracteristici ale genului morna se regăsesc şi în cadrul acestui gen.

Cesária Évora

Supranumită şi ‘‘diva desculţă’’ datorită faptului că în concertele sale cânta pe scenă fără pantofi şi totodată ‘‘Regina genului muzical Morna’’; este vorba de Cesaria Evora cu o activitate muzicală de 54 de ani (între 1957 – 2011).
Cise (aşa cum prietenii ei o numeau) s-a născut pe data de 27 august 1941 în Mindelo, insula São Vicente componentă a ţării Capul Verde.
Când avea vârsta de 7 ani, tatăl ei care era printre altele şi muzician a murit şi astfel la vârsta de 10 ani a fost plasată într-un orfelinat deoarece mama ei nu putea avea grija de toţi cei şase copii. La vârsta de 16 ani, a fost convinsă de către un prieten să cânte într-o tavernă a marinarilor de pe acea insulă.
În anii1960, a început să cânte pe vasele portugheze de croazieră ce acostau pentru o vreme în Mindelo şi deasemenea la un post local de radio.
Tocmai abia în anul 1985 când a primit o invitaţie din partea binecunoscutului, la acea vreme, cântăreţ Bana din Capul Verde, aceasta a mers să cânte în Portugalia. În Lisabona, aceasta a fost descoperită de către muzicianul José Da Silva şi invitată să înregistreze melodii la Paris.
Succesul internaţional al său a venit de abia în anul 1988 prin lansarea primului ei album La Diva Aux Pieds Nus care fusese înregistrat în Franţa.
Albumul ei din anul 1992 Miss Perfumado s-a vândut în peste 300.000 de copii în întreaga lume şi include una dintre cele mai cunoscute şi apreciate piese Sodade, ceea ce înseamnă în română, nostalgie!
Albumul ei din anul 1995, Cesária i-a adus un succes internaţional şi mai mare şi a primit astfel şi prima sa nominalizare la Premiile Grammy.
În anul 1997, Cesaria Evora a câştigat în cadrul KORA All African Music Awards la trei categorii, următoarele premii: ‘‘Cel mai bun artist din Africa de Vest’’; ‘‘Cel mai bun album’’ şi premiul ‘‘Meritul juriului’’.
În anul 2003 Cesaria Evora a reusit să câştige la Grammy Awards, prin albumul Voz d’Amor, premiul de ‘‘Cel mai bun album’’ la categoria World Music.
În anul 2010, Evora a susţinut o serie de concerte, ultimul fiind în Lisabona pe 8 mai. Două zile mai târziu, după ce a suferit un atac de cord, aceasta a fost operată la un spital din Paris. În dimineaţa zilei de 11 mai, artista a fost deconectată de la ventilaţia pulmonară artificială şi pe data de 16 mai aceasta a fost externată din cadrul secţiei de terapie intensivă şi transportată la o clinică pentru tratamentul recuperatoriu.
Spre ultima parte a anului 2011, agentul artistei a anunţat că aceasta îşi va încheia cariera datorită stării sale de sănătate.
La data de 17 decembrie 2011, la vârsta de 70 de ani, Cesaria Evora moare în São Vicente – Capul Verde, datorită hipertensiunii şi a insuficienţei respiratorii. Un reporter de la o publicaţie spaniolă, a redactat că la 48 de ore înainte de moartea sa, ea încă primea oameni şi fuma în casa sa din Mindelo, casă populară pentru faptul că era mereu deschisă tuturor; astfel lumea muzicală avea să piardă una dintre cele mai longevive si mai inspirate şi originale artiste datorită muzicii sale pe care o promova şi pe care multă lume o îndrăgea.
A rămas în urma acestui mare artist 11 albume de studio şi încă 10 albume LIVE şi de Greatest Hits!

De aceea pentru tot ceea ce a făcut această cântăreaţă, pentru cele două genuri, pe care le-a făcut cunoscute în întreaga lume…Cesaria Evora pentru mine înseamnă că e înscrisă în categoria MUZICĂ adevărată!!!