Noiembrie 2012


Snap music este un subgen al muzicii hip-hop, un subgen ce este mai dansant decat celalalte din muzica hip-hop; care îşi are originea în Sudul Statelor Unite, spre sfârşitul anilor 1990 în Bankhead, Vestul metropolei Atlanta din statul Georgia în Statele Unite.
Primii artişti ai acestuio subgen includ: D4L, Dem Franchize Boys şi K-Rab.
Piesele din acest subgen în mod general sunt compuse astfel: toba bass realizată cu ajutorul Roland TR-808 Rhythm Composer, cinel, bass şi bineînţeles pocnirea din degete-snapping, toate pe un anumit ritm si susţinut de o parte vocală.
Hit-uri ale acestui subgen includ: „Lean Wit It, Rock Wit It” de la Dem Franchize Boys, „Money in the Bank” de la Lil Scrappy, „Laffy Taffy” de la D4L, „It’s Goin’ Down” de la Yung Joc şi Crank That (Soulja Boy) de la Soulja Boy Tell’Em.
Muzica crunk este supranumită „predecesorul muzicii snap”. Revista Hip-Hop DX Magazine, descrie muzica snap ca fiind: „versiunea relaxantă a muzicii crunk”.
Istoric:
Se sugerează că muzica snap a apărut undeva pe la începutul anilor 2000, în cartierul Bankhead din Atlanta, care era împânzit de infracţionalitate crescută, locul unde diferenţele dintre săraci şi bogaţi erau evidente la tot pasul şi astfel această nouă muzică a fost descrisă ca având „un sunet mai liniştit” în „mijlocul acestei toate agresiuni din cartier”.
La scurt timp de la crearea sa, această muzică a luta faţa unui alt gen muzical specific Atlantei – muzica crunk.
În anul 2003, grupul Dem Franchize Boys, care deja a produs câteva piese pentru cluburile locale, au fost semnaţi cu Universal Music Group. S-a spus mereu că din cauza promovării slabe şi a deciziei Universal de a lansa în aceeaşi zi albumul acestui grup cu lansarea albumului lui Nelly – Sweet and Suit, a dus la insuccesul pe piaţa muzicală al albumului de debut a celor mai sus menţionaţi.
În acelaşi an, 2005, acesştia au atras atenţia producătorului Jermaine Dupri, care e realizat un remix la piesa lor „I Think They Like Me” si i-a semnat cu casa sa de discuri So So Def. Remixul piesei „I Think They Like Me” s-a clasat pe cele mai înalte poziţii în topurile de Rap/R&B şi a ocupat şi locul 15 în topul Billboard Hot 100. Astfel, Jermaine Dupri a fost catalogat ca fiind personajul principal care a făcut ca acest subgen muzical să fie popular.
Un alt grup important este D4L, care concerta in Vision Nightclub and Lounge din Atlanta, alaturi de 8Ball, Keyshia Cole si Slim Thug. In anul 2005, ei au produs piesa de succes „Laffy Taffy” care a ocupat locul 1 in topul Billboard Hot 100. Albumul lor de debut, „Down for Life” a fost certificat cu discul de aur de catre Asociatia Americana a Industriei Inregistrarilor (RIAA). D4L si Dem Franchize Boys au inceput o rivalitate despre cine a inventat acest gen muzical. Fabo de la D4L a mentrionat ca nimeni nu respecta grupul Dem Franchize Boys in Atlanta si ca ei erau denumiti acolo ca fiind: „prostituatele casei de discuri”.
In orice caz, binecunoscuta revista New York Times, a declarat ca versurile produse de T.I. si Young Jeezy au primit mai mult respect in Atlanta decat grupuri precum D4L, unde muzica snap este vazuta ca o muzica doar de club care este opusa muzicii adevarate de strada precum cea a lui Young Jeezy.
In timp aceasta rivalitate continua, DJ-ul rezident al clubului Pool Palace din Atlanta, DJ T-Roc, a declarat ca producatorul/rapper-ul K-Rab facea muzica snap inainte ca as existe trupele Dem Franchize Boys si D4L. Sunt alte fapte care atesta ca K-Rab este pe buna dreptate creatorul original al acestui subgen de hip-hop – el a produs piesa „Laffy Taffy” si vocea sa apare pe primele hit-uri de snap cum ar fi „Do The Pool Palace” si „Bubble Gum”.
Pe 2 ianuarie 2006, New York Times a realizat o cronica referitoare la piesa „Laffy Taffy”. In timp ce se analiza structura acestei piese, autorul cronicii a concluzionat ca piesa este stupida si ca nu este acel rap dur pe care el il stia. Cronica atingea si o critica asupra genului snap prin a relata ca este posibil sa placa sound-ul acestui gen unor case de discuri, dar in opinia autorului ele aveau nevoie de ceva mai serios decat snap. In aceasta cronica s-a mai spus ca muzica snap este foarte bine primita in mediul online prin download, fiind o muzica ieftina de cumparta comparativ cu celelalte genuri (la acea vreme piesa „Laffy Taffy” cumparandu-se in online cu numai 99 de centi).
A mai existat un hit ce s-a clasat pe locul 3 in topul Billboard Hot 100 in 2006 de la rapper-ul Yung Joc „It’s Goin’ Down” si totusi revista Billboard a afirmat intr-un articol ca sound-ul acestei piese nu este acela a pocnirii din degete asa de cunoscut ca in piesele de snap.
In anul 2006, revista Vibe a mentionat si un subgen al snap-ului numit Snap&B in stransa legatura cu albumul trupei Cherish, „Unappreciated”. Ravista Vibe si-a pus problema daca acest subgen poate detrona un alt subgen popular la acea vreme numit Crunk&B. Tot revista spune ca acest subgen se caracterizeaza prin ritmul lent specific R&B-ului dar si prin acea pocnire a degetelor caracteristica muzicii snap.
In anul 2007, subgenul a avut cea mai mare popularitate. Producatorul si rapper-ul T-Pain a intrat in Billboard Hot 100 cu piesa sa de snap&B, „Buy U a Drank (Shawty Snappin’)”, mai tarziu in acelasi an piesa s-a clasat pe locul 1 in topul mai sus mentionat si a devenit locul 68 in Topul celor mai bune piese ale anului 2007, realizat de revista Rolling Stones. Piesa a luat si premiul Vibe Award pentru „Cea mai buna piesa a anului”.
Originea stilistica:
Hip-Hop-ul sudic
Crunk
Sunet: pocnirea din degete
Originea culturala:
Sfarsitul anilo 1990, in Bankhead, metropola Atlanta din statul Georgia, Statele Unite ale Americii
Instrumente tipice:
Sampler-ul
Drum machine
Vocea
Popularitate:
Mijlocul anilor 2000 (2005-2009).

Anunțuri

Genul muzical crunkcore (deasemenea denumit crunk punk, screamo-crunk, crunk rock şi scrunk) este un gen care combină crunk hip-hop cu elemente ale muzicii screamo (un subgen al muzicii hardcore punk, care a evoluat din genul muzical emo, la începutul anilor 1990).
Ziarul The Boston Phoenix descrie acest gen ca fiind: „combinaţia genului minimalist de hip-hop din sudul Statelor Unite, fredonarea unei piese cu ajutorul Auto-Tune, alături de părţi muzicale inspirate din muzica techno, vocea care zbiară în majoritatea pieselor şi versuri care amintesc de petreceri”. Un alt ziar, Inland Empire Weekly, descrie genul ca cel ce „combină muzica post-hardcore şi heavy-metal cu crunk hip-hop.
Istoric:
Conform ziarului The Boston Phoenix, scriitorul şi muzicianul Jessica Hopper revendică faptul că acest gen îşi are originea prin 2005, când trupa Panic! at the Disco a mixat muzica lor emo cu muzica electronică. Dar co-creatorul şi directorul festivalului de muzică şi sporturi extreme, Warped Tour, Kevin Lyman, descrie grupul 3OH!3 ca fiind „punctul culminant în creerea muzicii scrunk” şi spune astfel că „deşi trupa 3OH!3 nu încorporează ţipetele specifice prezente la marea parte a trupelor de acest gen, ei au fost primii artişti influenţaţi de muzica emo, care au plecat din a compune şi cânta cu instrumentele tipice necesare muzicii emo şi s-au bazat pe muzică compusă cu ajutorul programelor de făcut muzică, în timp ce au păstrat multe din elementele stilistice ale muzicii emo”.
Critică:
Ziarul The Boston Phoenix menţionează critica la adresa acestui gen muzical în articolele sale, spunând că: „ideea ca o mână de copii să mixeze piese de screamo cu beat-uri de crunk, cu versurile aşa-zise cu tentă de gangster, toate acestea combinate cu moda artiştilor din muzica emo au adus o anumită ură în rândul criticilor muzicali”
Trupa Bronkencyde în mod particular a fost vizată de către John McDonnell de la The Guardian, numind acest grup „cel mai prost lucru care s-a putut întâmpla muzicii de la piesa Nine Million Bicyles in Beijing a cântăreţei Katie Melua încoace”.
Fondatorul site-ului AbsolutePunk a afirmat că nivelul reacţiei împotriva acestei trupe este cel mai mare pe care el l-a văzut asupra unui artist sau trupă în mai bine de 10 ani de când se ocupă de acel site, el a afirmat: „sunt doar răi şi acest fapt rezumă totul în muzică şi modul în care se comportă oamenii şi acest lucru nu ar trebui să fie aşa”. Vocalistul trupei, Mikl a recunoscut această critică adusă trupei şi muzicii lor, dar a declarat că: „Nu ne pasă de ceea ce zic oamenii. Toate aceste critici încearcă doar să ne dărâme şi totuşi noi vindem multe copii ale albumelor noastre, ale muzicii noastre şi asta datorită fanilor noştri dedicaţi.”
Scriitorul Jessica Hopper de asemenea a criticat trupa dar a recunoscut cererea unei astfel de trupe şi a muzicii lor de către adolescenţi, declarând: „Brokencyde sunt exact ceea ce ar putea fi pop contemporan sau orice altceva din ceea ce preferă ca muzică adolescenţii…Într-un fel primeşti toate lucrurile de-o dată”
Artişti importanţi ai genului:
Brokencyde
Blood on the Dance Floor
3OH!3
Millionaires
Breathe Carolina
Dot Dot Curve
Hollywood Undead
I Set My Friends on Fire
Family Force 5
David Jeffries de la Allmusic, un ghid de muzică online binecunoscut, s-a referit la Kesha ca fiind regina muzicii crunkcore, când s-a numărat printre invitaţii trupei 3OH!3, pe albumul lor din 2010, Streets of Gold.
Origini stilistice: Screamo, crunk, hip-hop, rap rock, emo, electronica, post-hardcore
Origini culturale: a apărut la mijlocul anilor 2000 în Vestul Statelor Unite
Instrumente tipice: sintetizatoare, vocea, programe de creat muzică
Popularitate: este un gen muzical ce este popular în special în rândul adolescenţilor din Statele Unite, iar pe glob acest gen are o popularitate moderată, începând cu anii 2000, atunci când s-a şi lansat.