Of Monsters and Men este o trupă de indie folk/indie pop, formată din 5 membri. O trupă din Islanda, ce s-a format în anul 2010.
Membrii săi sunt: cântăreaţa/ghitarista Nanna Bryndís Hilmarsdóttir, cântăreţul/ghitaristul Ragnar „Raggi” Þórhallsson, ghitaristul Brynjar Leifsson, toboşarul Arnar Rósenkranz Hilmarsson şi bassist-ul Kristján Páll Kristjánsson.
Trupa a câştigat în 2010, un festival-concurs numit Músíktilraunir (Experimente Muzicale), un festival anual ce are loc în capitala Islandei, Reykjavík.
În anul 2011, grupul a lansat un EP, intitulat Into the Woods. Tot la finalul aceluaşi an au lansat albumul lor de debut, My Head Is an Animal, s-a clasat pe locul al 6-lea în topul albumelor, din Statele Unite Billboard 200 şi a reuşit şi clasări bune şi foarte bune în topurile ţărilor europene. Primul extras pe single, al acestui album, melodia „Little Talks” a avut un succes internaţional mare, atingând top 20 în peste 5 ţări şi numărul 1 în topul melodiilor alternative din Statele Unite.
Of Monsters and Men, este căştigătoarea din 2013 premiului acordat de către European Border Breakers Awards. The European Border Breakers Awards, onorează cea mai bună muzică ale artiştilor şi trupelor din Europa, care au avut succes nu numai în ţara lor cât mai ales şi în alte ţări. Premiul se decernează în cadrul festivalului de muzică, Eurosonic Noorderslag din Groningen (Olanda).
Stilul lor muzical a fost frecvent comparat cu cel al grupurilor indie, cum ar fi Arcade Fire, Mumford & Sons şi Edward Sharpe and the Magnetic Zeros.

Formarea trupei (2009-2010):
Originile trupei au început în anul 2009, când Nanna Bryndís Hilmarsdóttir a decis să adauge şi alţi membrii la proiectul său solo, numit Songbird.
Of Monsters and Men a intrat în competiţia Músíktilraunir, ca un quartet format din: Nanna (co-vocalist principal, ghitară), Raggi (co-vocalist principal, ghitară, melodica şi glockenspiel), Brynjar (ghitară, melodica, vocalist secundar) şi Arnar (baterie, percuţie, melodica, glockenspiel, accordion, vocalist secundar), un nou toboşar a fost adus în trupă spre finalul anului 2012, Ben Hunt, pentru a pune o noua perspectivă, mai interesantă a elementelor de percuţie ale sunetului caracteristic trupei.
După acel festival-competiţie, quartet-ul a mai adăugat doi noi membri, Árni (accordion/clape, vocalist secundar) şi Kristján (bass, vocalist secundar) şi au continuat să meargă prin concerte în Islanda şi de asemenea să lucreze la noi cântece.
Au fost invitaţi să cânte în 2010 la festivalul Iceland Airwaves, şi acolo postul de radio din Seattle, KEXP, au înregistrat interpretarea live a piesei „Little Talks” dintr-o sesiune live a acestora.
My Head Is an Animal (2011 – prezent):
Trupa a semnat cu casa de discuri Record Records, în februarie 2011 pentru lansarea albumului lor de debut în Islanda. În august 2011, radio-ul din Philadelphia, Radio 104.5, a început să cânte piesa „Little Talks” şi astfel a propulsat trupa la o popularitate cu o răspândire naţională în Statele Unite.
Albumul de debut a fost lansat în Islanda, în septembrie 2011 ocupând atât în topul pieselor, cu piesa „Little Talks” cât şi cu albumul în topul albumelor din Islanda, locul 1 în acelaşi timp.
Cu succesul din Islanda şi datorită creşterii popularităţii trupei în Statele Unite, trupa a semnat cu casa de discuri Universal pentru o lansare mondială a albumului lor de debut.
Astfel trupa a lansat mai întâi Into the Woods EP pe 20 decembrie 2011, care avea în componenţă 4 piese de pe albumul de debut şi mai târziu pe data de 3 aprilie 2012, a fost lansat şi albumul de debut în Statele Unite, şi pe data de 27 aprilie 2012 a fost lansat şi în Europa.
Trupa a concertat la festivalul Newport Folk Festival în Newport, Rhode Island pe data de 29 iulie 2012, la festivalul Osheaga Festival din Montreal pe data de 3 august 2012 şi mai apoi la Lollapalooza din Chicago pe data de 5 august 2012.
Mai recent trupa a concertat în mai multe ţări europene, incluzând aici: Irlanda, Germania, Italia şi Suedia. De asemenea aceştia au apărut pe data de 5 octombrie la o noua emisiune de muzică, al postului PBS, „Sound Tracks: Music Without Borders,” cântând piesa „Mountain Sound.”
Trompetista, Ragnhildur Gunnarsdóttir, s-a alăturat trupei în turneul lor din 2012, este considerată doar un membru de live, pentru concerte. Trupa nu a comentat în interesul de a o coopta definitiv în trupă.
Trupa va concerta la cel mai mare festival de muzică din Scoţia, T in the Park, anul acesta.

Gen muzical: Trupa abordează în compoziţiile melodiilor lor, următoarele genuri muzicale – Indie folk, Indie pop, Indie rock şi Folk rock.

Albumul My Head Is an Animal, s-a clasat pe: locul 17 în Austria în topul albumelor, locul 14 în Belgia (Flandra), 45 în Belgia (Wallonia), în Canada pe locul 4, în Germania pe locul 4, Irlanda pe 1, Olanda pe 5, în Suedia pe 29, în topul albumelor din Statele Unite pe locul 6, iar în Marea Britanie pe locul 3. Acest album a fost certificat: în Canada cu platină, în Germania cu aur şi de către Asociaţia Americană a Industriei Înregistrărilor (RIAA) de asemenea cu aur.
Piesa „Little Talks” a primit următoarele certificări: în Austria platină, Canada platină, Germania cu platină, Italia cu platină si Statele Unite de asemenea cu platină. Al doilea extras pe single de pe album, „Mountain Sound” s-a clasat şi el pe locul 7 în topul pieselor alternative în Statele Unite.
Titlul acestui album vine de la a doua strofă a melodiei „Dirty Paws”.
Videoclipul primului single dupa acest album, „Little Talks” a fost lansat în februarie 2012.
Piesa „Dirty Paws” a fost lansată ca un al doilea single de pe album în 2012, în Marea Britanie şi Irlanda. A fost lansat pe data de 12 aprilie 2012, înainte ca albumul să fie lansat în întreaga europă, a fost folosit şi ca un single promoţional. Melodia „Six Weeks” a fost lansată de asemenea ca un single promoţional în Irlanda şi Marea Britanie şi lansat ca download digital pe data de 27 august 2012.
Piesa „Mountain Sound” a fost lansată în Statele Unite ca un al doilea single de pe album şi această piesă ridică numărul la 4 single-uri. Această piesă este de fapt al doilea single internaţional după piesa „Little Talks”, ce a fost lansată pe data de 2 septembrie 2012, iar pe 24 a urmat şi un videoclip la această piesă.
Recepţia: albumul a primit o recenzie pozitivă din partea criticilor muzicali. Pe site-ul de critica muzicală Metacritic, actualmente acest album are o evaluare de 66 din 100, ceea ce înseamnă în mod general recenzii pozitive asupra albumului.
Albumul a debutat în Statele Unite pe locul 6 în topul Billboard 200 al albumelor, vânzându-se în 55000 de exemplare în prima săptămână de la lansare. Acest fapt a dus la cea mai bună clasare în topul albumelor vândute a unei trupe din Islanda din toate timpurile în Statele Unite. Recordul anterior a fost deţinut de către albumul Volta al artistei Bjork, care s-a clasat pe locul 9 în topul mai sus menţionat în anul 2009.
511886 de exemplare ale albumului My Head Is an Animal au fost vândute doar în Statele Unite până la finalul craciunului din 2012.

Anunțuri