Asaf Avidan este un cântăreţ, textier, compozitor şi muzician din Israel. De asemenea a fost şi forţa creatoare şi liderul trupei Asaf Avidan & the Mojos, o trupă israeliană de folk rock ce s-a format în anul 2006 în Ierusalim.

Această trupă a lansat 3 albume: The Reckoning în 2008, Poor Boy / Lucky Man în 2009 şi Through the Gale în 2010.

A devenit cunoscut internaţional printr-un remix, realizat de un DJ din Germania al unei piese de pe albumul The Reckoning;adicăpiesa devenită hit internaţional, One Day / Reckoning Song (Wankelmut Remix).

Începând cu anul 2012, proiectul muzical the Mojos, a fost pus deoparte, astfel ca Avidan să se poată concentra pe cariera solo. În 2012, a lansat Avidan in a Box, un album acoustic-live în care interpretează piesele sale în manieră live-acoustic.

Spre finalul anului 2012, şi-a lansat primul album solo, numit Different Pulses, care e disponibil internaţional de anul acesta.

Biografie şi prima parte a carierei:

Avidan s-a născut în Ierusalim în anul 1980. Părinţii săi erau diplomaţi pentru Ministerul Afacerilor Externe a Israelului şi astfel a petrecut patru ani din copilăria sa în Jamaica.

După serviciul militar obligatoriu, Asaf Avidan a studiat animaţia la Academia de Artă şi Design Bezazel din Ierusalim. Proiectul său final, scurt-metrajul “Find Love Now” a câştigat premiul I la categoria sa la festivalul de film din Haifa în acelaşi an.

După terminarea studiilor, acesta s-a mutat în Tel Aviv şi a lucrat ca animator, până când despărţirea de iubita sa după o relaţie de lungă durată cu aceasta l-a zguduit şi s-a mutat înapoi în Ierusalim, şi-a dat demisia şi şi-a concentrat întreg timpul hobby-ului său – muzica.

Şase cântece despre acea despărţire şi urmările sale vor constitui EP-ul său de debut Now That You’re Leaving, care a fost lansat independent în anul 2006 şi a avut o critică pozitivă.

Asaf Avidan & the Mojos:

La sfârşitul anului 2006, în timp ce cânta într-un turneu acustic prin Israel, Avidan a format o trupă de muzicieni pentru suport în concerte care a devenit the Mojos (Ran Nir – bass, Yoni Sheleg – tobe, Roi Peled – ghitară, Hadas Kleinman – violoncel).

Trupa a devenit foarte faimoasă în Israel, cântând în mare parte acolo şi chiar au reuşit în anul 2007 să meargă într-un turneu în New York. Aici s-au prezentat la un festival numit MEANY Fest, ajungând până în finală.

Trupa a lansat 3 albume: The Reckoning în 2008, Poor Boy / Lucky Man în 2009 şi Through the Gale în 2010.

The Reckoning (2008)

În anul 2007, Asaf Avidan & the Mojos, au mers pentru prima dată în studio împreună ca trupă şi au înregistrat albumul ce avea să devină The Reckoning. Albumul ce conţine 15 piese, amestecau rock, folk şi blues cu versurile lui Asaf Avidan despre relaţii şi trădari.

În această perioadă trupa era bine cunoscută în Israel şi mai toate casele de discuri de acolo şi-au exprimat interesul în a semna trupa. Dar Avidan a decis să meargă pe calea de independent şi astfel a fondat alături de fratele său şi managerul său totodată Roie Avidan, Telmavar Records unde s-a şi lansat albumul The Reckoning în martie 2008.

Acest album a fostr certificat cu aur în acelaşi an, iar anul următorul a ajuns să fie certificat cu platină în Israel şi a devenit cel mai bine vândut album independent din toate timpurile în Israel. Şi a fost declarat de către multe publicaţii şi de către media ca fiind Albumul Anului în 2008, în Israel.

Piesa „Weak” a doua piesă extrasă pe single, de pe album, a devenit un mare hit la posturile de radio din Israel, iar videoclipul său a devenit Videoclipul Anului in Israel la televiziunea de muzică. Această piesă va fi şi piesa de generic pentru filmul „L’Arbre” (Arborele) a lui Julie Bertuccelli, în care joacă Charlotte Gainsbourg şi filmul ce a inchis Festivalul Internaţionl de film de la Cannes în anul 2010.

În timp ce câteva case de discuri din Europa au pus pe masa negocierilor oferte, trupa a optat pentru a se îmbarca în turnee independente, în vara anului 2009, cântând la mai multe festivaluri muzicale prin Europa. La sfârşitul acelei veri, Telmavar Records a semnat o licenţiere pentru distribuirea albumului de debut al trupei cât şi pentru cel de-al doilea material al trupei, cu Sony-Columbia în Europa. În unele ţări europene acest album a fost lansat în 2009, dar în mod oficial în toate ţările europene şi nu numai a fost lansat în anul 2012.

Piesa Reckoning Song de pe album a devenit foarte populară în Germania printr-un remix realizat de către DJ Wankelmut. A fost disponibilă pe Soundcloud, cu luni bune înainte ca să fie lansată oficial, sub numele de One Day / Reckoning Song (Wankelmut remix). Piesa a intrat în topul vânzărilor pieselor în iunie 2012 şi s-a clasat pe locul 1 în luna August.

Poor Boy / Lucky Man (2009)

Al doilea album al trupei, a fost lansat în Israel pe data de 9.09.2009. Piesa ce dă titlul albumului şi tema principală a albumului se învârte în jurul unui băiat ce s-a născut cu o gaură în loc de inimă. Albumul a fost lansat original cu două nume diferite şi cu două coperţi diferite, lăsând publicul să decidă ce era ghinionist sau ce era norocos. În 5 luni devine certificat cu aur în Israel şi primeşte recenzie bună din partea criticii. A fost lansat în diferite părţi ale Europei, Franţa spre exemplu în aprilie 2011. A fost albumul lunii la postul de radio din Franţa, FIP şi în ziarul Libération, iar în Germania în revista Eclipsed.

Trupa a continuat să concerteze non-stop din 2009 până în 2011 în mare parte în Israel şi Europa, dar şi prin Statele Unite, Canada, China şi India, construindu-şi un nume şi o reputaţie în a avea un spectacol live legendar. Printre concertele pe care le-au avut, au concertat la Poarta Brandenburg la Campionatul Mondial de Atletism de la Berlin, cât şi la ceremonia de incheiere a Festivalului de Film de la Cannes din 2010; la festivalul de 1 Mai din China şi la un concert tribut The Who în Carnegie Hall în New York. Aveau să cânte în multe festivaluri din Europa: Solidays din Franţa, Latitude din Marea Britanie, Paleo din Elveţia, Frequency din Austria şi Haldern Pop din Germania precum şi în nenumărate emisiuni TV de muzică cum ar fi: Taratata şi One Shot Not în Franţa şi 2 concerte în Germania pentru Rockpalast.

Through the Gale (2010)

Pe data de 30 noiembrie 2010, trupa a lansat cel de-al treilea album în Israel, un album conceptual ce spunea povestea unei călătorii a unui căpitan încăpăţânat şi a echipajului său în căutarea imoralităţii pe tărâmul zeilor, înţelegând la final că este un voiaj fără casă şi cale de întoarcere, că viaţa este fără moarte, toate acestea fiind fără sens dacă nu există.

Cariera solo:

În iulie 2011, după încă un turneu de vară în care au împărţit scena cu Robert Plant, Ben Harper şi Lou Reed, printre alţii, Asaf Avidan & the Mojos au vorbit despre o despărţire.

Avidan a continuat să concerte fie singur, fie în formulă duo, în manieră acustică, la multe spectacole, inclusiv un spectacol la TED Global Conference, în deschiderea lui Bob Dylan, cântând în concertul tribut The Who la Carnegie Hall şi de asemenea la diferite radiouri şi televiziuni.

În 2012, Asaf Avidan a anunţat că părăseşte Sony pentru a se alătura casei de discuri Polydor (Universal Music), şi că abandonează trupa the Mojos pentru o carieră solo. A lansat o piesă numită „Different Pulses” în pregătirea unui labum solo ce va fi lansat internaţional în 2013, dar care a devenit valabil spre vânzare în Israel încă din 2012.

În aşteptarea albumului său solo, acesta a concertat în Israel cu o ghitară, o harmonică şi cu vocea. Răspunsul mulţimilor participante la aceste spectacole acustice, a fost unul nemaipomenit. Încurajat de acestea, Avidan a realizat o serie de evenimente restrânse ce s-au desfăşurat pe parcursul a 48 de ore, cântând piesele vechi într-un spaţiu mic, închiriat în sudul Tel-Aviv-ului în prezenţa unor prieteni apropiaţi; iar aceste sesiuni au fost făcute fără repetiţii, doar acompaniat de ghitara sa.

Aceste 16 cântări acustice au fost înregistrate fără prea multă producţie de studio şi astfel rezultând materialul Avidan in a Box.

Pe data de 13 februarie 2013, Avidan a cântat o versiune la pian şi voce a hit-ului „Reckoning Song” la Festivalul de Muzică din Sanremo în Italia.

Different Pulses” este primul album solo al lui Asaf Avidan după despărţirea de trupa sa.

Acesta abordează şi compune piese în genurile: folk rock, folk, rock, blues, indie rock, indie folk.

Este textier, compozitor şi instrumentele la care cântă sunt: ghitara, pianul, harmonica.

Mulţi spun ca vocea sa seamănă cu cea al lui Janis Joplin şi alţii spun că stilul său muzical este o combinaţie între Janis Joplin si Bob Dylan.

Anunțuri

Genul muzical Two Tone este genul muzical creat în Anglia la sfârşitul anilor 1970, prin fuzionarea elementelor muzicii: ska, rocksteady, punk rock, reggae şi New Wave.
Această muzică îmbină genurile mai sus menţionate într-un stil muzical plin de energie, fiind combinaţia perfectă a culturii englezeşti şi a culturilor caraibiene care au creat acest gen muzical.
În cadrul istoriei muzicii Ska, muzica 2 Tone este clasificată ca fiind valul al doilea de dezvoltare al muzicii ska şi precursorul celui de-al treilea val (ska punk) al genului mai sus menţionat, care s-a dezvoltat între anii 1980 – 1990.
Istoric
Sunetul muzicii 2 Tone a fost dezvoltat de către tinerii muzicieni din Coventry, West Midlands, Anglia care au crescut ascultând muzica anilor 1960 din Jamaica, provenită de la imigranţii din acea ţară.
Ei au combinat influenţe din ska, reggae şi rocksteady cu elemente de punk rock şi new wave.
Trupe importante ale acestui gen sunt: The Specials, The Selecter, The Beat (sau mai târziu redenumindu-se în The English Beat), Madness, Bad Manners şi The Bodysnatchers.
Termenul de two tone, a fost inventat de către Jerry Dammers, clăparul trupei The Specials, care alături de Horace Panter, bassist-ul trupei mai sus menţionate, împreună cu un designer grafic John „Teflon” Sims – au creat logo-ul Walt Jabsco: un bărbat îmbrăcat într-un costum negru, cămaşă albă, cravată neagră, cu o pălărie din pâslă sau paie numită pork pie hat (are o formă cilindrică, iar partea de deasupra este plată), ciorapi albi şi mocasini negri; acestea reprezentând genul muzical 2 Tone. Acest logo, a avut ca bază o fotografie de pe coperta a unui album a lui Peter Tosh, care includea şi un fundal negru cu alb, adică o tablă de şah.
Majoritatea trupelor care erau considerate ca trupe de 2 Tone au fost la un moment dat sau altul semnate cu casa de discuri 2 Tone Records. Alte case de discuri care erau asociate cu acest gen muzical au fost: Stiff Records şi Go Feet Records.
Acest gen muzical era popular printre skinheads (membrii unei subculturi care îşi are originea în tineretul clasei muncitoare din Londra în anii 1960, numiţi aşa datorită părului cât mai scurt sau chiar ras; ei fiind influenţaţi de către cultura jamaicană a aşa-zişilor „rude boy”-băieţi răi şi ale moderniştilor sau mods din Marea Britanie, în ceea ce priveşte îmbrăcămintea, muzica ascultată şi a stilului de viaţă), rudies şi în rândul moderniştilor.
Muzeu
Pe data de 1 octombrie 2010, a fost deschis 2-Tone Central Museum, cafe and venue în cadrul unei clădiri a Uniunii Studenţilor Universităţii Coventry, iar în august 2011, a fost mutat în 2-Tone Village în Stoke, Coventry.
Acest muzeu include: spaţiu pentru expoziţii, Coventry Music Wall of Fame, o cafenea, un magazin de suveniruri, un restaurant cu specific caraibian şi o sală de concerte.
Multe dintre exponate sunt obiecte ce aparţin şi sunt împrumutate de la membrii trupelor: The Specials, The Selecter şi The Beat.
Acest gen muzical nu a fost doar popular în Marea Britanie, a avut un impact şi în alte ţări, datorită faptului că era un gen muzical energetic şi distractiv, fiecare dorind să primească o parte din acel spirit de petrecere pe care muzica aceasta îl aduce. A devenit popular şi în Statele Unite, Canada, dar în mod special în Australia, unde a devenit cel mai de succes stil muzical în anii 1980 în acea ţară.
Al doilea val şi al treilea val al dezvoltării genului
A fost un gen muzical popular în multe alte ţări de pe glob, dar s-a conturat foarte bine şi în Statele Unite, unde au apărut trupe precum The Toasters şi No Doubt. Spre exemplu trupa The Toasters din Manhattan, care continuă să concerteze şi în zilele noastre au avut un mare hit în anul 1981 în Marea Britantie cu piesa Two Tone Army.
Muzica 2 Tone s-a întors înapoi la rădăcina sa, adică muzic ska şi reggae aşa cum punk-ul şi new wave s-au depărtat de gen peste tot în lume.
Bineînţeles zona caraibelor, e patria mama pentru muzica ska şi reggae; este important de ştiut şi menţionat că trebuie să se aducă un mare omagiu acestei zone, de unde a izvorât aceaste genuri. Astfel, prin imigranţii din Jamaica veniţi în Marea Britantie s-a putut populariza şi asculta aceste minunate genuri precum calypso, mento, ska şi reggae – mulţumim Jamaica!

Of Monsters and Men este o trupă de indie folk/indie pop, formată din 5 membri. O trupă din Islanda, ce s-a format în anul 2010.
Membrii săi sunt: cântăreaţa/ghitarista Nanna Bryndís Hilmarsdóttir, cântăreţul/ghitaristul Ragnar „Raggi” Þórhallsson, ghitaristul Brynjar Leifsson, toboşarul Arnar Rósenkranz Hilmarsson şi bassist-ul Kristján Páll Kristjánsson.
Trupa a câştigat în 2010, un festival-concurs numit Músíktilraunir (Experimente Muzicale), un festival anual ce are loc în capitala Islandei, Reykjavík.
În anul 2011, grupul a lansat un EP, intitulat Into the Woods. Tot la finalul aceluaşi an au lansat albumul lor de debut, My Head Is an Animal, s-a clasat pe locul al 6-lea în topul albumelor, din Statele Unite Billboard 200 şi a reuşit şi clasări bune şi foarte bune în topurile ţărilor europene. Primul extras pe single, al acestui album, melodia „Little Talks” a avut un succes internaţional mare, atingând top 20 în peste 5 ţări şi numărul 1 în topul melodiilor alternative din Statele Unite.
Of Monsters and Men, este căştigătoarea din 2013 premiului acordat de către European Border Breakers Awards. The European Border Breakers Awards, onorează cea mai bună muzică ale artiştilor şi trupelor din Europa, care au avut succes nu numai în ţara lor cât mai ales şi în alte ţări. Premiul se decernează în cadrul festivalului de muzică, Eurosonic Noorderslag din Groningen (Olanda).
Stilul lor muzical a fost frecvent comparat cu cel al grupurilor indie, cum ar fi Arcade Fire, Mumford & Sons şi Edward Sharpe and the Magnetic Zeros.

Formarea trupei (2009-2010):
Originile trupei au început în anul 2009, când Nanna Bryndís Hilmarsdóttir a decis să adauge şi alţi membrii la proiectul său solo, numit Songbird.
Of Monsters and Men a intrat în competiţia Músíktilraunir, ca un quartet format din: Nanna (co-vocalist principal, ghitară), Raggi (co-vocalist principal, ghitară, melodica şi glockenspiel), Brynjar (ghitară, melodica, vocalist secundar) şi Arnar (baterie, percuţie, melodica, glockenspiel, accordion, vocalist secundar), un nou toboşar a fost adus în trupă spre finalul anului 2012, Ben Hunt, pentru a pune o noua perspectivă, mai interesantă a elementelor de percuţie ale sunetului caracteristic trupei.
După acel festival-competiţie, quartet-ul a mai adăugat doi noi membri, Árni (accordion/clape, vocalist secundar) şi Kristján (bass, vocalist secundar) şi au continuat să meargă prin concerte în Islanda şi de asemenea să lucreze la noi cântece.
Au fost invitaţi să cânte în 2010 la festivalul Iceland Airwaves, şi acolo postul de radio din Seattle, KEXP, au înregistrat interpretarea live a piesei „Little Talks” dintr-o sesiune live a acestora.
My Head Is an Animal (2011 – prezent):
Trupa a semnat cu casa de discuri Record Records, în februarie 2011 pentru lansarea albumului lor de debut în Islanda. În august 2011, radio-ul din Philadelphia, Radio 104.5, a început să cânte piesa „Little Talks” şi astfel a propulsat trupa la o popularitate cu o răspândire naţională în Statele Unite.
Albumul de debut a fost lansat în Islanda, în septembrie 2011 ocupând atât în topul pieselor, cu piesa „Little Talks” cât şi cu albumul în topul albumelor din Islanda, locul 1 în acelaşi timp.
Cu succesul din Islanda şi datorită creşterii popularităţii trupei în Statele Unite, trupa a semnat cu casa de discuri Universal pentru o lansare mondială a albumului lor de debut.
Astfel trupa a lansat mai întâi Into the Woods EP pe 20 decembrie 2011, care avea în componenţă 4 piese de pe albumul de debut şi mai târziu pe data de 3 aprilie 2012, a fost lansat şi albumul de debut în Statele Unite, şi pe data de 27 aprilie 2012 a fost lansat şi în Europa.
Trupa a concertat la festivalul Newport Folk Festival în Newport, Rhode Island pe data de 29 iulie 2012, la festivalul Osheaga Festival din Montreal pe data de 3 august 2012 şi mai apoi la Lollapalooza din Chicago pe data de 5 august 2012.
Mai recent trupa a concertat în mai multe ţări europene, incluzând aici: Irlanda, Germania, Italia şi Suedia. De asemenea aceştia au apărut pe data de 5 octombrie la o noua emisiune de muzică, al postului PBS, „Sound Tracks: Music Without Borders,” cântând piesa „Mountain Sound.”
Trompetista, Ragnhildur Gunnarsdóttir, s-a alăturat trupei în turneul lor din 2012, este considerată doar un membru de live, pentru concerte. Trupa nu a comentat în interesul de a o coopta definitiv în trupă.
Trupa va concerta la cel mai mare festival de muzică din Scoţia, T in the Park, anul acesta.

Gen muzical: Trupa abordează în compoziţiile melodiilor lor, următoarele genuri muzicale – Indie folk, Indie pop, Indie rock şi Folk rock.

Albumul My Head Is an Animal, s-a clasat pe: locul 17 în Austria în topul albumelor, locul 14 în Belgia (Flandra), 45 în Belgia (Wallonia), în Canada pe locul 4, în Germania pe locul 4, Irlanda pe 1, Olanda pe 5, în Suedia pe 29, în topul albumelor din Statele Unite pe locul 6, iar în Marea Britanie pe locul 3. Acest album a fost certificat: în Canada cu platină, în Germania cu aur şi de către Asociaţia Americană a Industriei Înregistrărilor (RIAA) de asemenea cu aur.
Piesa „Little Talks” a primit următoarele certificări: în Austria platină, Canada platină, Germania cu platină, Italia cu platină si Statele Unite de asemenea cu platină. Al doilea extras pe single de pe album, „Mountain Sound” s-a clasat şi el pe locul 7 în topul pieselor alternative în Statele Unite.
Titlul acestui album vine de la a doua strofă a melodiei „Dirty Paws”.
Videoclipul primului single dupa acest album, „Little Talks” a fost lansat în februarie 2012.
Piesa „Dirty Paws” a fost lansată ca un al doilea single de pe album în 2012, în Marea Britanie şi Irlanda. A fost lansat pe data de 12 aprilie 2012, înainte ca albumul să fie lansat în întreaga europă, a fost folosit şi ca un single promoţional. Melodia „Six Weeks” a fost lansată de asemenea ca un single promoţional în Irlanda şi Marea Britanie şi lansat ca download digital pe data de 27 august 2012.
Piesa „Mountain Sound” a fost lansată în Statele Unite ca un al doilea single de pe album şi această piesă ridică numărul la 4 single-uri. Această piesă este de fapt al doilea single internaţional după piesa „Little Talks”, ce a fost lansată pe data de 2 septembrie 2012, iar pe 24 a urmat şi un videoclip la această piesă.
Recepţia: albumul a primit o recenzie pozitivă din partea criticilor muzicali. Pe site-ul de critica muzicală Metacritic, actualmente acest album are o evaluare de 66 din 100, ceea ce înseamnă în mod general recenzii pozitive asupra albumului.
Albumul a debutat în Statele Unite pe locul 6 în topul Billboard 200 al albumelor, vânzându-se în 55000 de exemplare în prima săptămână de la lansare. Acest fapt a dus la cea mai bună clasare în topul albumelor vândute a unei trupe din Islanda din toate timpurile în Statele Unite. Recordul anterior a fost deţinut de către albumul Volta al artistei Bjork, care s-a clasat pe locul 9 în topul mai sus menţionat în anul 2009.
511886 de exemplare ale albumului My Head Is an Animal au fost vândute doar în Statele Unite până la finalul craciunului din 2012.

Matthew Paul Miller (nascut pe 30 iunie 1979), cunoscut sub numele sau evreiesc Matisyahu (‘‘Dar de la Dumnezeu’’), este un muzician american de reggae si rock alternativ.
Cunoscut pentru ca amesteca teme muzicale traditionale evreiesti cu reggae, rock, sunete de hip-hop beatboxing, melodia din 2005 a acestuia “King Without a Crown” a fost un hit in Top 40 in Statele Unite. Din 2004, acesta a lansat 4 albume de studio, precum si doua albume live, doua albume de remix-uri si alte doua DVD-uri ale concertelor sale.
A jucat rolul de tzadik = intelept, in filmul The Possession, un film supranatural-horror, regizat de catre Ole Bornedal si co-produs de Sam Raimi. De-a lungul carierei sale, Matisyahu a lucrat cu Bill Laswell, prodcatorii de muzica reggae Sly & Robbie si cu producatorul Kool Kojak
Biografie:
Matisyahu s-a nascut in West Chester, Pennsylvania. Familia sa apoi s-a mutat in White Plains din Westchester County, statul New York. A fost adus catre Iudaismul Reconstructionist si a mers la o scoala evreiasca la Bet Am Shalom, o sinagoga din White Plains. Si-a petrecut majoritatea copilariei invatand despre diferitele dogme ale iudaismului, dar pe vremea cand devenea un adolescent a inceput sa se razvrateasca asupra celor accumulate si asupra identitatii sale. A inceput sa ia droguri si s-a lasat de liceul din White Plains. A devenit un fan inrait al trupei Phish, luand halucinogene si urmand trupa peste tot in turneele lor. Si-a terminat liceul in Bend, Oregon. In toamna anului 1995, Matisyahu a luat parte la un program de 2 luni in Israel la Alexander Muss High School in Hod Hasharon, un program ce oferea studentilor o explorare la prima-mana a iudaismului ca o solidificare a identitatii cursantilor.
Aceasta experienta a dus la decizia sa de a adopta Iudaismul Orthodox. Initial si-a gasit drum catre Carlebach Shul pe partea de vest a Manhattan-ului. Matisyahu apoi a urmat miscarea Chabad din Piata Washington, o ramura a marei familii a miscarii Hasidice, numite adesea Lubavitch. Matisyahu a inceput in acea perioada sac ante cu trupa evreiasca Pey Dalid. La varsta de 19 ani, Miller s-a alaturat in mod oficial miscarii Chabad si si-a luat forma ebraica a numelui sau, adica Matisyahu.
Originile numelui sau: numele de Matisyahu este pronuntia Yiddish a numelui evreiesc biblic Mattityahu, numele liderului evreu din secolul 2 dupa era noastra, liderul revoltei Macabeilor. Numele englezesc este Matthew sau in romana Matei. Intr-un interviu al revistei Kosher Spirit Magazine (o publicatie al unei dintre cele mai importante agentii de certificare kosher din lume OK Kosher Certification), Matisyahu a explicat originea folosirii acestui nume, dupa cum urmeaza: desi el ca majoritatea baietilor evrei, a primit la ceremonia de Brith Mila un nume evreiesc, familia sa a pierdut cumva urma acestui nume. In liceu era asumat ca fiind Matisyahu, datorita conexiunii intre numele Matthew si Matisyahu. Mai tarziu certificatul original al nasterii sale a fost localizat si s-a descoperit ca actualul nume dat la brith a fost numele Yiddish „Feivish Hershel”. Totusi a fost sfatuit de catre rabinii sais a continuie sa foloseasca numele evreiesc cu care el a crescut.
2001 – 2007:
Din 2001 pana in luna iulie 2007, Matisyahu a fost afiliat comunitatii hasidice al Chabad-Lubavitch din Crown Heights, Brooklyn, New York. Totusi din 17 iulie 2007, a declarant ziarului Miami New Times, intr-un interviu ca nu se mai identifica in mod necesar cu miscarea Lubavitch. In interviu el a declarant ca: “…pe zi ce trece ce invat mai mult despre alte tipuri de iudaism, nu vreau sa ma exclude. Ma simteam ingradit.’’ In toamna lui 2007, cand era intr-o vacanta cu familia, pe care si-a petrecut-o in cartierul Nachlaot din Ierusalim, si-a exprimat interesul intr-o alta miscare hasidica, cea numita Karlin. Din noiembrie 2007, el prefera sa se roage la sinagoga karlin din Boro Park, unde obiceiul este ca rugaciunile sa se spuna sub forma unui tipat extaziat; cu tooate acestea el continua sa locuiasca in Crown Heights datorita afinitatii sotiei sale asupra acestei comunitati. La scurt timp dupa adoptarea hasidismului, acesta a inceput sa studieze Torah la Hadar HaTorah, o yeshiva pentru cei ce se reintorc la iudaism, acolo chiar a scris si compus primul sau album. Ca influente muzicale, el ii consider ca inspiratie pe: Bob Marley, Phish, God Street Wine si Rabinul Shlomo Carlebach si il crediteaza pe Rabinul Simon Jacobson, prin cartea sa Toward a Meaningful Life pentru inspiratia in a scrie versurile piesei de pe albumul Youth, numita Youth. Ca parte a credintei, el tine Shabat-ul, si astfel nu are concerte in zilele de vineri seara pana sambata seara. O exceptie a fost facuta de la regula in 2007, cand a avut un concert in Fairbanks, Alaska; cand soarele nu a apus pana la ora 2:00 dimineata, cantant pana la acea ora tarzie nu a fost o violare a regulei de Shabat.
Viata personala: Matisyahu a intalnit-o pe studenta la film a Universitatii din New York, Talia, cand aceasta i-a luat un interviu, pentru un documentar al ei cu subiectul interdictia ca barbatul si femeia sa nu se atinga. Rabinul Korn, le-a facut cunostinta si astfel acestia s-au casatorit in august 2004. Impreuna au 3 baieti: Laivy (nascut in 2005), Shalom si Menachem Mendel (nascut in 2011). Pe 13 decembrie 2011, Matisyahu a postat o poza de a sa fara barba pe Twitter, explicand pe site-ul sau astfel: ‘‘Gata cu superstarul Hasidic-reggae. Imi pare rau prieteni, tot ceea ce primiti sunt eu…nici un alias. Cand am inceput sa devin religios in urma cu 10 ani, a fost un process natural si organic. A fost alegerea mea. Calatoria mea pentru a descoperi radacinile mele si a explora spiritualitatea evreiasca-nu prin carti ci prin viata reala. La un anumit punct am simtit ca am nevoie de ma supune unui nivel inalt de religiozitate…sa ma indepartez de intuitia mea si sa accept adevarul sublim. Am simtit ca pentru a devei o persoana mai buna, am nevoie de reguli-multe reguli-sau altfel intr-o oarecare masura decadeam. Acum ma revendic. Avand incredere in bunatatea mea si in misiunea mea divina. Fiti gata pentru un an minunat, plin cu muzica renasterii. Si pentru cei ingrijorati de fata mea goala, nu stati cu grija…nu ati vazut chiar ultima parte a parului meu facial.’’ In iunie 2012, Matisyahu a aparut intr-un video pentru a promova clipul noii sale melodii “Sunshine” cu parul vopsit blond si fara kippa, cauzand mare agitatie in randul blogosferei evreiesti.
Cariera: Miller a cantat pentru aproape un an ca MC Truth in Bend, Oregon, in trupa Soulfori. In 2004, Matisyahu, dupa ce a semnat cu casa de discuri JDub Records, o casa de discuri non-profit care promoveaza muzicieni evrei, si-a lansat primul sau album, Shake Off the Dust…Arise. La festivalul Bonnaroo din 2005, Trey Anastasio de la trupa Phish l-a invitat sa cante in concertul sau. Albumul sau de debut in succesul international a fost produs de catre binecunoscutul Bill Laswell, cu o contributie minora a producatorilor pop Jimmy Douglas si III Factor. Albumul sau live din concert, Live at Stubb’s, lansat in 2006 a fost inregistrat la un concert din Austin, Texas care a fost urmat de albumul Youth. Intre anii 2005 si 2006 a realizat turnee extinse in Statele Unite, Canada si Europa si a marcat si prin numeroase opriri in Israel, incluzand o cantare ca artist in deschidere al concertului lui Sting, in iunie 2006. La sfarsitul anului 2006, a lansat un album de remix-uri numit No Place to Be, cu remix-uri si re-inregistrari ale unor piese de pe cele 3 albume precedente cat si un cover al piesei trupei The Police, ‘‘Message in a Bottle’’. Versiunea live a piesei King Without a Crown, a intrat in Top 10 Rock Modern in 2006. Un videoclip si albumul de pe care ace parte si aceasta piesa, Youth, produs de catre Bill Laswell, a fost lansat pe 7 martie 2006. Pe 16 martie acest album a fost desemnat de catre revista Billboard ca fiind albumul numarul unu in variant digitala. In 2006 a aparut iar la festivalul Bonnaroo, de data aceasta ca artist solo. La scurt timp dupa lansarea albumului, el a taiat legatura cu managerii sai de la JDub Records. JDub manageriau artistul Matisyahu, dar nu reprezenta si casa sa de discuri. La festivalul de film din 2007 Slamdance Film Festival, filmul Unsettled, in care Matisyahu apare, a primit Premiul cel Mare al Juriului pentru Cel mai bun documentar. In vara anului 2007, el s-a alaturat trupei 311 in turul lor numit Summer Unity Tour. Si a canat si in documentarul din 2008, Call + Response. Al treilea album al sau, Light, a fost lansat pe 25 august, alaturi de un EP live, numit Live at Twist & Shout.
De pe data de 10 iulie 2010, pan ape data de 30 iulie, Matisyahu alaturi de trupa The Dirty Heads au suportat in turneul lor din Statele Unite, pe noua componenta a trupei Sublime with Rome. In noiembrie 2009, NBC a folosit piesa ‘‘One Day’’ ca muzica de fundal pentru reclama lor privind Jocurile Olimpice. Aceasta a facut ca sa existe speculatia, ca aceasta piesa ar putea fi tema oficiala a Jocurilor Olimpice. Dar a ramas doar ca piesa de fundal pentru NBC, nefiind confirmata ca piesa Jocurilor Olimpice.
Pe 2 august2010, Matisyahu a relatat in revista OC Weekly, ca a inceput sa scrie noi cantecet pentru un nou material discografic. Pe data de 26 noiembrie 2010, Matisyahu a lansat o editie speciala numita Record Store Day Black Friday cu un vinil de 7 inch, numit Two, pentru magazinele independente ce vand materiale discografice.
Matisyahu a inregistrat o piesa hip-hop cu influenta din muzica sefarda, „Two Child One Drop” pentru albumul-compilatie Sephardic Music Festival, Vol. 1, alaturi de artisti precum rapper-ul hasidic Y-Love, grupul israelian de funk/hip-hop Hadag Nahash si trupa de rock psihedelic si muzica sefarda Pharaoh’s Daughter. Pe 18 august 2010, Matisyahu s-a intors la Stubb’s in Austin, Texas pentru o alta inregistrare live, materializata in albumul Live at Stubb’s Vol. 2. Albumul a fost lansat pe 1 februarie 2011. Tot in acelasi an, acesta a pornit in turneu, iar in martie a aceluasi an, acesta a aparut in clipul cantaretului hasidic DeScribe.
Pe 8 mai 2012, Matisyahu a lansat noua sa piesa numita ‘‘Sunshine’’, iar albumul sau nou Spark Seeker, a fost lansat pe data de 17 iulie 2012 in Statele Unite.
Stil artistic: Matisyahu fuzioneaza stilurile contemporane de rap, beatboxing si hip-hop in mod general cu stilul vocal traditional al jazz-ului si cu acela al unui hazzan, toate acestea inserate intr-o puternica influenta a muzicii reggae. Jurnalistul si criticul muzical, de la New York Times, Kelefa Sanneh scria despre el: ‘‘stilul sau aduce mult cu primii artisti de dancehall reggae precum Barrington Levy si Eek-a-Mouse’’. Kevin Peng de la Chicago Tribune il descrie pe Matisyahu ca o combinatie intre ‘‘dancehall reggae, muzica jam-band-ului Phish si ska-punk-ul fomatiei Sublime’’
In 2006, Matisyahu a declarant ca “toate piesele mele sunt influentate si inspirate de invataturile care le-am primit. Vreau ca muzica mea sa aibe o semnificatie, de a fi in stare sa atinga lumea, sa-i faca sa gandeasca. Hasidismul invata ca, muzica este penita sufletului. Muzica loveste intr-un loc foarte adanc si ne vorbeste intr-un mod pe care cuvintele nu reusesc sa o faca’’.
Colaborari: Matisyahu a cantat in concerte cu Kenny Muhammad, un beatboxer musulman. De altfel a si inregistrat piesa One Day alaturi de Akon. Matisyahu a colaborat la piesa Unity, a lui Trevor Hall, de pe albumul cu acelasi nume. A colaborat si pe doua piese ale trupei P.O.D. de pe albumul Testify, „Roots in Stereo” si „Strength of My Life”.
A colaborat cu Shyne pe piesa ‘‘Buffalo Soldier’’ de pe aklbumul din 2012, Spark Seeker, ca si pe piesa de pe acelasi album, ‘‘Crossroads’’ cu muzicianul si compozitorul J. Ralph. A mai colaborat in diferite concerte cu proiectul electronic din Israel, Infected Mushrooms, pe un remix al piesei One Day. Pe piesa ‘‘Square Circles’’ a trupei Moon Taxi, a colaborat si Matisyahu; de asemenea si pe piesa „Drown in the Now’’ a trupei The Crystal Method ca si pe o piesa a trupei The Dirty Heads de pe albumul lor Cabin by the Sea, „Dance All Night”.

Snap music este un subgen al muzicii hip-hop, un subgen ce este mai dansant decat celalalte din muzica hip-hop; care îşi are originea în Sudul Statelor Unite, spre sfârşitul anilor 1990 în Bankhead, Vestul metropolei Atlanta din statul Georgia în Statele Unite.
Primii artişti ai acestuio subgen includ: D4L, Dem Franchize Boys şi K-Rab.
Piesele din acest subgen în mod general sunt compuse astfel: toba bass realizată cu ajutorul Roland TR-808 Rhythm Composer, cinel, bass şi bineînţeles pocnirea din degete-snapping, toate pe un anumit ritm si susţinut de o parte vocală.
Hit-uri ale acestui subgen includ: „Lean Wit It, Rock Wit It” de la Dem Franchize Boys, „Money in the Bank” de la Lil Scrappy, „Laffy Taffy” de la D4L, „It’s Goin’ Down” de la Yung Joc şi Crank That (Soulja Boy) de la Soulja Boy Tell’Em.
Muzica crunk este supranumită „predecesorul muzicii snap”. Revista Hip-Hop DX Magazine, descrie muzica snap ca fiind: „versiunea relaxantă a muzicii crunk”.
Istoric:
Se sugerează că muzica snap a apărut undeva pe la începutul anilor 2000, în cartierul Bankhead din Atlanta, care era împânzit de infracţionalitate crescută, locul unde diferenţele dintre săraci şi bogaţi erau evidente la tot pasul şi astfel această nouă muzică a fost descrisă ca având „un sunet mai liniştit” în „mijlocul acestei toate agresiuni din cartier”.
La scurt timp de la crearea sa, această muzică a luta faţa unui alt gen muzical specific Atlantei – muzica crunk.
În anul 2003, grupul Dem Franchize Boys, care deja a produs câteva piese pentru cluburile locale, au fost semnaţi cu Universal Music Group. S-a spus mereu că din cauza promovării slabe şi a deciziei Universal de a lansa în aceeaşi zi albumul acestui grup cu lansarea albumului lui Nelly – Sweet and Suit, a dus la insuccesul pe piaţa muzicală al albumului de debut a celor mai sus menţionaţi.
În acelaşi an, 2005, acesştia au atras atenţia producătorului Jermaine Dupri, care e realizat un remix la piesa lor „I Think They Like Me” si i-a semnat cu casa sa de discuri So So Def. Remixul piesei „I Think They Like Me” s-a clasat pe cele mai înalte poziţii în topurile de Rap/R&B şi a ocupat şi locul 15 în topul Billboard Hot 100. Astfel, Jermaine Dupri a fost catalogat ca fiind personajul principal care a făcut ca acest subgen muzical să fie popular.
Un alt grup important este D4L, care concerta in Vision Nightclub and Lounge din Atlanta, alaturi de 8Ball, Keyshia Cole si Slim Thug. In anul 2005, ei au produs piesa de succes „Laffy Taffy” care a ocupat locul 1 in topul Billboard Hot 100. Albumul lor de debut, „Down for Life” a fost certificat cu discul de aur de catre Asociatia Americana a Industriei Inregistrarilor (RIAA). D4L si Dem Franchize Boys au inceput o rivalitate despre cine a inventat acest gen muzical. Fabo de la D4L a mentrionat ca nimeni nu respecta grupul Dem Franchize Boys in Atlanta si ca ei erau denumiti acolo ca fiind: „prostituatele casei de discuri”.
In orice caz, binecunoscuta revista New York Times, a declarat ca versurile produse de T.I. si Young Jeezy au primit mai mult respect in Atlanta decat grupuri precum D4L, unde muzica snap este vazuta ca o muzica doar de club care este opusa muzicii adevarate de strada precum cea a lui Young Jeezy.
In timp aceasta rivalitate continua, DJ-ul rezident al clubului Pool Palace din Atlanta, DJ T-Roc, a declarat ca producatorul/rapper-ul K-Rab facea muzica snap inainte ca as existe trupele Dem Franchize Boys si D4L. Sunt alte fapte care atesta ca K-Rab este pe buna dreptate creatorul original al acestui subgen de hip-hop – el a produs piesa „Laffy Taffy” si vocea sa apare pe primele hit-uri de snap cum ar fi „Do The Pool Palace” si „Bubble Gum”.
Pe 2 ianuarie 2006, New York Times a realizat o cronica referitoare la piesa „Laffy Taffy”. In timp ce se analiza structura acestei piese, autorul cronicii a concluzionat ca piesa este stupida si ca nu este acel rap dur pe care el il stia. Cronica atingea si o critica asupra genului snap prin a relata ca este posibil sa placa sound-ul acestui gen unor case de discuri, dar in opinia autorului ele aveau nevoie de ceva mai serios decat snap. In aceasta cronica s-a mai spus ca muzica snap este foarte bine primita in mediul online prin download, fiind o muzica ieftina de cumparta comparativ cu celelalte genuri (la acea vreme piesa „Laffy Taffy” cumparandu-se in online cu numai 99 de centi).
A mai existat un hit ce s-a clasat pe locul 3 in topul Billboard Hot 100 in 2006 de la rapper-ul Yung Joc „It’s Goin’ Down” si totusi revista Billboard a afirmat intr-un articol ca sound-ul acestei piese nu este acela a pocnirii din degete asa de cunoscut ca in piesele de snap.
In anul 2006, revista Vibe a mentionat si un subgen al snap-ului numit Snap&B in stransa legatura cu albumul trupei Cherish, „Unappreciated”. Ravista Vibe si-a pus problema daca acest subgen poate detrona un alt subgen popular la acea vreme numit Crunk&B. Tot revista spune ca acest subgen se caracterizeaza prin ritmul lent specific R&B-ului dar si prin acea pocnire a degetelor caracteristica muzicii snap.
In anul 2007, subgenul a avut cea mai mare popularitate. Producatorul si rapper-ul T-Pain a intrat in Billboard Hot 100 cu piesa sa de snap&B, „Buy U a Drank (Shawty Snappin’)”, mai tarziu in acelasi an piesa s-a clasat pe locul 1 in topul mai sus mentionat si a devenit locul 68 in Topul celor mai bune piese ale anului 2007, realizat de revista Rolling Stones. Piesa a luat si premiul Vibe Award pentru „Cea mai buna piesa a anului”.
Originea stilistica:
Hip-Hop-ul sudic
Crunk
Sunet: pocnirea din degete
Originea culturala:
Sfarsitul anilo 1990, in Bankhead, metropola Atlanta din statul Georgia, Statele Unite ale Americii
Instrumente tipice:
Sampler-ul
Drum machine
Vocea
Popularitate:
Mijlocul anilor 2000 (2005-2009).

Genul muzical crunkcore (deasemenea denumit crunk punk, screamo-crunk, crunk rock şi scrunk) este un gen care combină crunk hip-hop cu elemente ale muzicii screamo (un subgen al muzicii hardcore punk, care a evoluat din genul muzical emo, la începutul anilor 1990).
Ziarul The Boston Phoenix descrie acest gen ca fiind: „combinaţia genului minimalist de hip-hop din sudul Statelor Unite, fredonarea unei piese cu ajutorul Auto-Tune, alături de părţi muzicale inspirate din muzica techno, vocea care zbiară în majoritatea pieselor şi versuri care amintesc de petreceri”. Un alt ziar, Inland Empire Weekly, descrie genul ca cel ce „combină muzica post-hardcore şi heavy-metal cu crunk hip-hop.
Istoric:
Conform ziarului The Boston Phoenix, scriitorul şi muzicianul Jessica Hopper revendică faptul că acest gen îşi are originea prin 2005, când trupa Panic! at the Disco a mixat muzica lor emo cu muzica electronică. Dar co-creatorul şi directorul festivalului de muzică şi sporturi extreme, Warped Tour, Kevin Lyman, descrie grupul 3OH!3 ca fiind „punctul culminant în creerea muzicii scrunk” şi spune astfel că „deşi trupa 3OH!3 nu încorporează ţipetele specifice prezente la marea parte a trupelor de acest gen, ei au fost primii artişti influenţaţi de muzica emo, care au plecat din a compune şi cânta cu instrumentele tipice necesare muzicii emo şi s-au bazat pe muzică compusă cu ajutorul programelor de făcut muzică, în timp ce au păstrat multe din elementele stilistice ale muzicii emo”.
Critică:
Ziarul The Boston Phoenix menţionează critica la adresa acestui gen muzical în articolele sale, spunând că: „ideea ca o mână de copii să mixeze piese de screamo cu beat-uri de crunk, cu versurile aşa-zise cu tentă de gangster, toate acestea combinate cu moda artiştilor din muzica emo au adus o anumită ură în rândul criticilor muzicali”
Trupa Bronkencyde în mod particular a fost vizată de către John McDonnell de la The Guardian, numind acest grup „cel mai prost lucru care s-a putut întâmpla muzicii de la piesa Nine Million Bicyles in Beijing a cântăreţei Katie Melua încoace”.
Fondatorul site-ului AbsolutePunk a afirmat că nivelul reacţiei împotriva acestei trupe este cel mai mare pe care el l-a văzut asupra unui artist sau trupă în mai bine de 10 ani de când se ocupă de acel site, el a afirmat: „sunt doar răi şi acest fapt rezumă totul în muzică şi modul în care se comportă oamenii şi acest lucru nu ar trebui să fie aşa”. Vocalistul trupei, Mikl a recunoscut această critică adusă trupei şi muzicii lor, dar a declarat că: „Nu ne pasă de ceea ce zic oamenii. Toate aceste critici încearcă doar să ne dărâme şi totuşi noi vindem multe copii ale albumelor noastre, ale muzicii noastre şi asta datorită fanilor noştri dedicaţi.”
Scriitorul Jessica Hopper de asemenea a criticat trupa dar a recunoscut cererea unei astfel de trupe şi a muzicii lor de către adolescenţi, declarând: „Brokencyde sunt exact ceea ce ar putea fi pop contemporan sau orice altceva din ceea ce preferă ca muzică adolescenţii…Într-un fel primeşti toate lucrurile de-o dată”
Artişti importanţi ai genului:
Brokencyde
Blood on the Dance Floor
3OH!3
Millionaires
Breathe Carolina
Dot Dot Curve
Hollywood Undead
I Set My Friends on Fire
Family Force 5
David Jeffries de la Allmusic, un ghid de muzică online binecunoscut, s-a referit la Kesha ca fiind regina muzicii crunkcore, când s-a numărat printre invitaţii trupei 3OH!3, pe albumul lor din 2010, Streets of Gold.
Origini stilistice: Screamo, crunk, hip-hop, rap rock, emo, electronica, post-hardcore
Origini culturale: a apărut la mijlocul anilor 2000 în Vestul Statelor Unite
Instrumente tipice: sintetizatoare, vocea, programe de creat muzică
Popularitate: este un gen muzical ce este popular în special în rândul adolescenţilor din Statele Unite, iar pe glob acest gen are o popularitate moderată, începând cu anii 2000, atunci când s-a şi lansat.

Este o formă de muzică populară a statului Dominica, din regiunea Antilele Mici din Marea Caraibe, la sud-sudest de statul Guadeloupe şi la nordest de statul Martinique.
Termenul de bouyon înseamnă în limba creolă a antilelor (o limbă vorbită în zona Antilelor Mici, cu vocabular bazat pe franceză; gramatica şi vocabularul acestei limbi mai includ şi elemente din limba carib-limbă amerindiană, tradiţională zonei caraibelor şi elemente ale limbilor africane) din Dominica ceva înrudit cu „supa iahnie”. Astfel că această muzică este un mix bun (precum tocana) dintre muzica tradiţională şi muzica modernă şi este populară peste tot în zona Caraibelor.
Origine:
Cea mai cunoscută trupă a genului este Windward Caribbean Kulture sau mai pe scurt WCK, care a creat stilul în anul 1988 prin faptul ca au experimentat în a fuziona muzica Jing ping (muzică tradiţională din perioada sclavilor de pe plantaţii din Dominica; muzică cântată cu instrumente precum: acordeon, tamburină=tanbou sau tambal, boom pipe=boumboum şi un alt instrument de percuţie numit syak sau gwaj, adică un scrapper-rattle) şi muzica Cadence-lypso (deasemenea muzică tradiţională, din Dominica şi Guadeloupe, creată la începutul anilor 1970).
În timp ce caracteristicile sunetului muzicii Cadence-lypso, este bazat pe utilizarea tobelor acustice şi un ritm up-tempo agresiv al ghitărilor alături de versurile în limba creolă despre societate, această nouă muzică creată de trupa mai sus menţionată se concentrează mai mult pe utilizarea tehnologiei cu o puternică accentuare a modelelor ritmice ale orgii electronice.
Acest gen muzical aşa cum a fost popularizat de către WCK, se amestecă cu genurile muzicale jing ping, cadence-lypso şi cu dansurile tradiţionale: bèlè, quadrille, Chanté mas şi lapo kabwit, mazurka, zouk şi alte stiluri de muzici caraibiene.
Windward Caribbean Kulture – trupa a debutat în anul 1988 cu albumul intitulat „One More Sway” care a coincis cu a 10-a aniversare a Independeţei statului Dominica. Următorul album din 1990 intitulat, „Culture Shock” a fost momentul cheie pentru trupă. Albumul includea piese ca „Culture Shock” şi Dance Floor”, care au avut un real succes în zona caraibelor şi astfel au popularizat trupa.
Albumele ce au urmat, au arătat o creştere creativă a trupei în decursul anilor. În anul 1991, albumul „Follow The Leader” au dat piese semnificative cum ar fi „Follow the Leader” şi „Land of Sunshine”. În anul 1992 prin lansarea albumului „Kannibal” a fost un alt pas înainte pentru trupă în a dezvolta acest nou gen. Albumul „Forever” din anul 1993, a dat unul dintre cele mai bune hit-uri ale trupei din toate timpurile, „Conch Shell/Vola Vole” sau „The Fish Song” (aşa cum era cunoscută pe piaţa internaţională a muzicii). În anul 1995, trupa şi-a lansat cel mai de succes album din carieră, „Tou Cho Tou Flam”, care a generat 7 piese de mare succes dintr-un total de 11 piese pe cât avea albumul, unul dintre ele fiind „Balance Batty”, care şi acuma este cântat şi ascultat în zona Caraibelor dar şi în întreaga lume. La lansarea celui de-al şaptelea album al trupei, „Original Hold Dem”, mania WCK, cuprinsese toată Dominica precum şi celelalte state din zona Caraibelor. Albumul conţinea piese precum „Mete Veye”, „Original Hold Dem”, „Nomn La” şi „Preg Dance See”. Hit-uri ca acestea continuau să vină, iar muzica trupei era mereu cerută de către petrecăreţi şi iubitori de muzică de peste tot globul.
Pentru a-şi dovedi puterea, creativitatea şi forţa muzicală, trupa a concertat în Statele Unite, Canda, Europa şi prin ţările caraibiene din 1995 până în 1998. Umpleau fieacare club, sală de concerte, arene sau spaţii în aer liber pentru concerte. Acest fapt a dus la lansarea a două albume „Too Many Cooks” şi „Marathon”, care i-au propulsat pe ei cât şi muzica bouyon în atenţia internaţională. Albumul din anul 1999, „Set My People Free” a demonstrat încă o dată că trupa are abilitatea de a-şi menţine adevăratul statut de campioni ai culturii caraibiene.
Lansarea albumului „Pride And Joy”, de la casa de discuri Y2K, cuprinde piese ca: “The Buzz”, „Grand Finale” şi „Pride & Joy”. Următorul album „Caribbean Heartbeat” a consolidat poziţia lor ca adevăraţi compozitori şi direcţie a muzicii şi artei caraibiene. În 2002, trupa a lansat albumul „On Top” cu piese precum „Emotions” şi „Joy Ride”, iar pe acest album a fost prezent şi un artist din Barbados, T.C. Albumul din 2003, numit „More Music” a inclus piese ca „Send your body” şi „More music”; iar, în 2004 au lansat un album, care a fost cel mai aşteptat album de până atunci, numit http://www.wck.dm care piesa de mare succes „Rollin”. Albume ce au urmat acestuia sunt: “Calling” şi “One Boss” care au fost lansate în 2007 şi respectiv 2008.
Subgenuri:
1. Jump Up – în 1987, trupa Exile One a înregistrat o piesă de Chanté mas şi lapo kabwit intitulată „L’hivenage”, locuitorii Antilelor vorbitori de franceză, au numit această piesă ca fiind Jump up datorită faptului că dă o stare ca de carnaval. Acest ritm de jump up, mai târziu a fost modificat şi a devenit bouyon sau muzică soca modernă (aşa cum este descris pe albumul celor de la Exile One, „Creole Attitude”). În Guadeloupe şi Martinique, acest subgen este denumit generic bouyon.
2. Bouyon Soca – este un gen muzical ce fuzionează genul muzical bouyon cu muzica soca
3. Bouyon-muffin – un stil modern al muzicii bouyon, care foloseşte elemente proeminente din muzica raggamuffin jamaicană. Cel mai cunoscut artist al acestui stil este Skinny Banton care a colaborat cu trupa WCK, care a folosit vocea ca în muzica raggamuffin pe ritmuri de bouyon.
4. Reketeng – este un hibrid dintre muzicile bouyon, dancehall şi hip-hop. La fel ca muzica Dub, acest subgen este predominat de piese instrumentale, remixuri ale unor melodii deja existente. Este creat prin manipularea înregistrărilor, modificându-le prin: înlăturarea părţii vocale din piesă, şi scoaterea în evidenţă a părţilor de bass şi tobe din acea piesă existentă (această piesă în final mai este numită şi riddim).
Origini stilistice: Jing ping, Cadence-lypso şi dansurile tradiţionale – bèlè, quadrille, Chanté mas şi lapo kabwit, mazurka, zouk, etc.
Origini culturale: s-a creat în Roseau, Dominica spre sfârşitul anilor 1980
Instrumente tipice: tambour bèlè, tambou lélé şi lapo kabwit (conga), chakchak (maracas), syak sau gwaj (scraper-rattler), tambal sau tanbou (tamburină), acordeon, tobe acustice, ghitară ritmică, orgă electronică.